Los Abrazos Rotos
October 7th, 2009
Mi-am dorit sa vad acest film la cinema inca de cand am aflat de existenta lui, in timpul festivalului de la Cannes. Atunci presa de specialitate a laudat mult aceasta pelicula iar eu, fana a filmelor lui Pedro Almodovar dupa ce am vazut tot ce a regizat el din ‘90 incoace, nu-l puteam rata. Nici nu credeam ca-l voi vedea vreodata intr-un cinematograf romanesc. Din toate filmele lui Almodovar imi aduc aminte ca in cinematografele romanesti a rulat doar “Habla con ella”.
Asa ca astazi, dandu-mi seama ca mai am doar doua zile inainte ca filmul sa fie scos din cinema-urile bucurestene, am abondonat cursurile si m-am prezentat la mall (din pacate “Los abrazos rotos” a rulat doar la cinematografele din malluri).
In randurile care urmeaza nu o sa vorbesc despre actiunea filmului ci despre pelicula in general. Almodovar a reusit inca o data sa aduca pe marile ecrane o poveste bine conturata, cu personaje puternice, cu drama, disperare si neputinta. Cu toate ca a avut o primire foarte buna printre criticii de la Cannes, mie mi s-a parut ca desi i-am recunoscut stilul in fiecare secventa, filmul nu se ridica la nivelul celorlalte filme ale lui Pedro Almodovar. Au fost cateva scene care pot fi considerate controversate, dar nu am regasit nicaieri personajele socante sau povestile incredibile care fac deliciul altor filme precum Volver, La mala educacion, Atame sau Habla con ella. Intodeauna mi-a placut la filmele lui Almodovar faptul ca povestile, desi sunt greu de digerat, sunt atat de reale incat am avut impresia ca se pot intampla “next door”, cum spun americanii. Lui “Los Abrazos rotos” ii lipseste tocmai aceasta particularite specifica filmelor regizorului spaniol. Finalul insa respecta regula si este foarte greu de anticipat.
Mi-a placut mult insa atentia la detalii. La un moment dat, intr-o scena care vrea sa redea atmosfera anului 1993, personajul central al peliculei foloseste o camera foto. Initial mi s-a parut ca este un Canon EOS 5D Mark II, desi nu vedeam decat un 5. Ajunsa acasa am cautat si am descoperit ca intr-adevar a existat un Canon EOS 5 pus in vanzare in anul 1992 !
De asemenea, Penelope Cruz joaca impecabil rolul Magdalenei, o secretara care traieste un compromis pentru a-si putea salva tatal bolnav de cancer. Nu mi-a placut Penelope Cruz inainte s-o vad in Volver. Mi se parea o actrita mediocra incapabila sa faca un rol bun. Situatia s-a schimbat insa cand am vazut cu cata naturalete poate interpreta roluri complexe in filmele lui Pedro Almodovar.
Los Abrazos Rotos este insa un film foarte bun. Chiar daca nu am gasit in el 100% stilul consacrat al lui Almodovar mi-a placut foarte mult si il recomand oricarui iubitor de filme serioase.
Filed under: Recenzii filme | 2 Comments »
Aventuri in Europa - 5
October 5th, 2009
De Londra m-am indragostit iremediabil inca de la iesirea din aeroport. Desi afara era frig, desi cerul era innorat, desi ploua mocaneste, desi ma pierdusem prin parcarea imensa a aeroportului in cautarea statiei microbuzului, mirosea a curat… verdele ierbii si al copacilor era crud, frumos… si mi-am dat seama dintr-o data ca sunt in tara lorzilor si a milady-lor, in tara elegantei, in tara in care limba engleza suna ca un cantec din cauza accentului britanic.
Drumul de la aeroport in oras poate fi foarte costisitor. Trenul costa 35 de lire doar dus. Eu insa am gasit o companie de transport low cost, Easy Bus, la care am facut rezervare din timp pe internet si am platit doar 8 lire dus intors. Preturile pleaca insa de la 2 lire. Asa ca la ora cand trebuia sa vina primul microbuz eu eram deja in sala de asteptare din statie. Soferul, un britanic blond si frumusel a verificat biletele, ne-a invitat pe toti sa ne lasam bagajele in portbagaj dupa care ne-a rugat sa ne punem centura de siguranta. Si am plecat… pe partea stanga a soselei ! Dupa nici 20 de minute am intrat in Londra si am vazut primul double decker ! Am mai mers o ora si intr-un final am ajuns si in centrul Londrei, la Victoria. De-acolo m-am indreptat spre hostel doar ca am luat-o in partea cealalta a strazii. Si am mers ceva pana sa-mi dau seama. Pana la urma m-am orientat pe harta din ghidul turistic (gratuit, luat din aeroport de la standul EasyBus) si am gasit celebrul hostel cotat foarte bine in ghidul Lonely Planet. Acolo am aflat ca de fapt cazarile se fac abia dupa ora 1 asa ca mi-am lasat bagajul in camaruta de bagaje care avea o ditamai broasca de plus pe post de breloc si am plecat sa cuceresc Londra ! Prima oprire insa a fost la Starbucks-ul din colt pentru ca dupa noaptea petrecuta in aeroport mi se inchideau ochii. Am cerut o cafea “fresh brewed” si un sandwich. Am primit ditamai cana de cafea pe care am baut-o asa amara, fara zahar sau lapte… eram pentru prima oara intr-un Starbucks si nu stiam cum functioneaza servirea cafelei. 
Pot sa spun insa ca desi ardea si era amara ca naiba, a fost una dintre cele mai bune cafele bauta vreodata.
Dupa ce am terminat micul dejun am plecat spre gara ca sa-mi fac un abonament pe autobuze. Eram hotarata sa folosesc doar autobuzele pentru a vedea cat mai mult din Londra. Desi la inceput, cand calatoria mea era doar pe hartie, am stabilit ca Londra va fi doar un oras de tranzit intre 2 avioane, o data ajunsa acolo mi-am dat seama ce mare gresala am facut… doar doua zile pentru un oras atat de fantastic ? Mare gresala… asa ca m-am grabit spre prima destinatie, pentru a vedea cat mai multe. Si unde puteam merge mai intai decat la Buckingham Palace ? Eram entuziasmata si ma grabeam sa ajung la timp pentru schimbarea garzii. Din pacate insa in acea zi nu s-a schimbat garda iar in ziua urmatoare la aceeasi ora aveam alte planuri gata rezervate.
Buckingham Palace nu m-a impresionat prea mult. Dupa ce am vazut Schonbrunn-ul nu stiu care alt palat ma va mai putea impresiona. Regina era acasa pentru ca steagul era sus. La un moment insa, un soldat din garda a trecut pe langa mine. De-abia am reusit sa-i fac 2-3 poze. Apoi, imediat, a inceput sa ploua torential. Londra !
De la Buckingham mi-am continuat drumul spre Tamisa, prin St. James Park. Parcul reginei este populat de o fauna foarte bogata. Pe lac traiesc o gramada de pasari din diferite specii (rate, gaste, pelicani), iar copacii sunt populati de veverite foarte prietenoase. Pe pajisti sunt sezlonguri pentru relaxare sau bronzare.
Ratacind pe stradutele din jurul parcului si avand ca tinta celebrul London Eye pe care il vedea deasupra cladirilor, am ajuns in Trafalgar Square. Brusc mi-am adus aminte de orele de engleza din scoala generala unde invatam in fiecare an despre Trafalgar Square si despre Westminister Abbey. Am zambit. Uite ca am ajuns si aici, mi-am spus. Am zabovit un timp in zona, incercand sa cuprind cu privirea cat mai multe detalii. Pana la urma am plecat, urmarind acelasi London Eye care m-a dus intr-un final la Tamisa, pe care am traversat-o pe podul Hungerford.
Apoi, cu gandul ca vreau sa vad si Tower Bridge inainte sa ma intorc inapoi la hostel m-am dus in statia de autobuz si m-am urcat in primul autobuz care mergea spre London Bridge. Dupa ce am studiat placuta din statie am inteles ca ar trebui sa cobor dupa 3 statii. Zis si facut. Insa, inainte, am savurat o plimbare scurta ce-i drept, la etajul unui double decker. Privelistea de sus este minunata, iar senzatia ca mergi pe contrasens este face calatoria si mai misto. “Next station: Waterloo”. Cine nu a fost la Londra nu-si poate imagina cat de frumos suna acest “Waterloo” spus de un britanic !
Dar, dupa cum spuneam, la a treia statie m-am dat jos si am constatat ca eram in the middle of nowhere. Nu era nicaieri nici London Bridge si nici Tower Bridge. Tamisa insa era tot in dreapta, acolo unde o lasasem, asa ca am coborat spre ea. Din nou, nici urma de poduri, asa ca am inceput o plimbare pe malul raului care s-a dovedit a fi foarte lunga ! Cand intr-un final am ajuns la London Bridge am abandonat si m-am intors la sosea, sa caut statia autobuzului. Cu ocazia asta am trecut si pe langa celebra Borough Market care din pacate era inchisa duminica.
Cand m-am reintors la hostel eram deja foarte obosita dupa noaptea nedormita si ma dureau picioarele de la atata ublat, asa ca m-am oprit direct in pat. In scurt timp insa am avut neplacerea de a-mi cunoaste doua dintre cele doua colege de camera. Erau italience si vorbeau numai in italiana… ceea ce nu stiau ele e ca si eu stiu italiana si am inteles tot ce au spus. Ma gandesc oare daca nu si-au pus problema vreo secunda ca poate si eu as fi fost de aceeasi natie cu ele… ma rog, pe scurt comentau despre faptul ca eu stateam in camera si cum ca lucrurile lor de pret ar fi fost in pericol… Intr-un final insa am adormit si nici nu stiu cand au plecat. M-am trezit pe la 5, am mancat si am plecat din nou in oras. De data aceasta mi-am dat seama cum e cu statiile autobuzelor si m-am dat jos unde trebuia. London Bridge nu m-a impresionat cu nimic. Un pod si-atat, fara nici un ornament, fara nimic special, doar cu o placuta pe care ii scria numele. Pe de alta parte insa, Tower Bridge mi-a placut mult de tot. Impunator, frumos si elegant, plin de turisti dar si de trafic intens.
In plimbarea mea pe malurile Tamisei, mai ales in zona podului Londrei, am vazut o gramada de pub-uri englezesti. De fapt, Londra e plina de astfel de localuri, pline de flori, chochete si cu putin din spiritul Londrei de alta data in ele !
Am vazut si Tower of London dar doar pe-afara. De-acolo am luat un alt autobuz care m-a plimbat prin partea business a Londrei. Intr-un final am ajuns la vestitul Picadilly Circus. Am stat vreo jumatate de ora pe treptele fantanii din piata si am admirat reclamele care se tot schimbau. Binenteles ca din nou a inceput sa ploua. Desi era mijlocul lui iulie, toata vizita mea la Londra a trebuit sa stau cu hanoracul pe mine. Asta in cazurile fericite in care nu ploua si nu trebuia sa ma imbrac si cu geaca. Dar ma bucur ca vremea a fost atat de capricioasa pentru ca si pentru asta este vestita Londra.
Din nou m-am aventurat pe stradute si am ajuns la Trafalgar Square unde mi-am adus aminte ca am ramas fara apa asa ca am intrat in Tesco Express-ul de pe colt. Pe langa apa cu piersici mi-am luat si ciocolata. Traiasca Cadbury ! Am avut placuta surpriza sa gasesc acolo si celebra ciocolata americana Hershey’s despre care am auzit numai de bine. Dupa ce am gustat m-am alaturat si eu fanilor.
Apusul soarelui l-am petrecut pe o bancuta, langa London Eye. M-am oprit pentru a admira agitatia falezei in rosul-portocaliul imbinat cu violetul noptii. Cu atentie insa… tot timpul petrecut la Londra am fost atenta la fiecare om din jurul meu, la fiecare stranut si fiecare semn de tuse. Desi am avut la mine o masca de protectie impotriva gripei A/H1N1 nu am purtat-o decat putin in aeroport. Insa in oras m-am ferit de oamenii raciti ca de dracul. Am citit cateva ziare si scandalul perioadei era incercarea interzicerii vinderii de Tamiflu in farmacii. De asemenea, un alt subiect arzator era moartea primei femei infectate cu A/H1N1 din Marea Britanie. Iar cele mai multe cazuri de imbonavire erau, binenteles, in Londra ! Cu putin noroc insa am scapat si am putut sa-mi continui vacanta sanatoasa tun !
Seara, la hotel, am cunoscut-o pe Chermaine, o australianca cu care am calatorit in urmatoarele zile. Inca nu-mi vine sa cred cata coincidenta… amandoua aveam rezervate bilete la aceasi zbor spre Oslo, cu aceeasi companie, in aceeasi zi, aveam rezervata aceeasi camera la acelasi hostel in Bergen pe aceeasi durata ! Plus ca am fost colege de camera in Londra ! Care ar fi fost sansele ?
Filed under: Fotografii, The big journey, Travel | 16 Comments »
Cea mai buna gluma pe ziua de azi este ….
October 2nd, 2009
…. Videanu ministrul sanatatii si Boc ministrul educatiei ! :))
Eu zic sa ne-apucam de facut bagajele !
Filed under: Romania, politichie | 5 Comments »