Aventuri in Europa - 14
February 27th, 2010
Dimineata urmatoare m-am trezit devreme. Trebuia sa prind feribotul de 1 jumate pentru a ajunge inapoi pe continent, iar pana in port erau vreo 5 kilometri de mers. Am coborat sa-mi iau cate ceva de mancare pentru drum si surpriza… probleme cu cardul ! La fiecare incercare de plata dadea eroare si nu se putea conecta cu banca. I-am spus vanzatorului ca ieri folosisem cardul tot acolo si ca trebuie sa fie o eroare. A chemat-o pe sotia lui, a incercat si aceasta dar degeaba. Atunci mi-au pus cumparaturile in brate si mi-au spus ca e din partea casei ! Nu mi-a venit sa cred… le-am multumit si cu parere de rau ca erau ultima zi si nu aveam cum sa le platesc alta data, am plecat.
Era o zi foarte frumoasa si insorita. Am ajuns in port foarte repede asa ca am avut destul timp sa si mananc. Feribotul a sosit intr-un final, putin intarziat, iar cativa marinari s-au pus pe vandut bilete. Surpriza din nou… cardul meu nu mergea ! M-am speriat… eram in the middle of nowhere si exista posibilitatea sa raman acolo… si nu suna bine deloc in acel moment. Angajatii de la “sol” m-au trimis la alt norvegian care avea un alt aparat de citit carduri. M-am dus… era un om de vreo doi metri, blond si foarte solid. Ii ajungeam cam pana la mijloc… mi-a confirmat inca o data ca nu-mi merge cardul dar mi-a spus ca nu-i nimic si sa urc pe feribot. Inca o data nu mi-a venit sa cred !
In cele peste patru ore pana inapoi in Bodo am dormit. La un moment dat feribotul a inceput sa se miste mai violent, asa ca m-am trezit si m-am uitat pe geam. Vremea frumoasa din Lofoten se transformase pe drum intr-un inceput de furtuna, cu fulgere violente in departare, valuri foarte mari si nori grei. Mi-am luat aparatul foto si am iesit pe punte. Binenteles ca numai fotografii “nebuni” erau acolo. Vantul era atat de puternic incat a trebuit sa ma tin foarte bine de balustrade ca sa nu ma dezechilibrez. Dar a meritat, doar o data in vaita traiesc o furtuna pe mare.
Am ajuns in Bodo destul de tarziu, dupa ora 5, iar la biletele de tren inchisese deja. Bodo este un oras destul de pustiu. Prima mea grija a fost sa gasesc un supermarket si sa-mi verific cardul. De pe feribot sunasem in tara (da, Vodafone avea semnal pe mare !) si o prietena contactase banca in numele meu. Culmea, la ei nu aparea nici o problema si nici o incercare de plata pe ziua respectiva ! Nu stiu daca a fost adevarat ce au spus cei de la banca, dar la supermarket cardul meu a functionat din nou, asa ca m-am linistit.
Mai erau 4 ore pana la plecarea trenului si a trebuit sa astept in gara. Afara ploua iar orasul era industrial si nu avea nimic de oferit turistilor… in Norvegia, pe trenurile de noapte este obligatoriu suplimentul de 6 euro pentru turistii care folosesc Interrail-ul. Din cate mi-am dat seama, majoritatea celor care asteptau trenul aveau acest pass asa ca am incercat sa nu-mi fac griji. In fond, de unde sa iau bilet daca feribotul ajunsese la 5 iar casa de bilete se inchisese la 4 ?
Pana la urma am avut voie sa urcam in tren (era garat de mult - in Bodo ajung cam 2 trenuri pe zi). M-am mutat de cateva ori din cauza biletului de tren dar nu au fost probleme in final. Nu am mai platit suplimentul iar Nasul avea un vagon special rezervat pentru Interrail-isti. Inainte sa adorm, dupa o zi extrem de agitata, am vazut cel mai frumos apus din viata mea. Din pacate geamul era murdar iar in poza nu se vad culorile puternice si detaliile superbe. Era ca sicum soarele s-ar fi aflat undeva in mijloc iar norii, tridimensionali, de deasupra ar fi fost luminati de jos in sus.
Filed under: Fotografii, The big journey, Travel | 2 Comments »
Aventuri in Europa - 13
February 7th, 2010
Dimineata m-am trezit in miros de paine proaspata si glasuri de pescarusi. In fata brutariei cativa oameni savurau o ceasca de cafea si o placinta aburinda la cele 3 mese din lemn aflate sub fereastra mea. Am coborat si mi-am luat si eu o placinta calda pentru micul de jun. Afara era ceata, dar o ceata atat de densa incat nu se vedeau muntii care erau la o aruncatura de bat. Asa ca dupa ce am mancat am plecat dig si mai apoi spre “capatul drumului” pentru o serie de poze.
Apoi, vazand ca ceata incepe sa cedeze, am plecat intr-o plimbare spre Moskenes, portul aflat la aproape 6 kilometri de A. Planul initial era sa ajung pana in Reine dar nu m-au tinut picioarele inca 10 kilometri. Problema in Lofoten e ca nu prea sunt autobuze decat 2-3 pe zi si nu ai cum sa te deplasezi intre sate daca nu ai masina. Vroiam sa vad si cat timp fac pana in Moskenes pentru ca a doua zi urma sa iau feribotul inapoi spre continent si din nou, nu ma puteam baza pe nici un autobuz.
A fost o plimbare superba. Parca mergeam pe o sosea pustie din paradis. Din cand in cand trecea cate o masina sau cate un camper, dar in rest era liniste.
Dupa ce m-am intros am mancat si m-am odihnit putin. Apoi am plecat sa “explorez” un fjord ascuns in spatele soselei, in imediata apropiere a tunelului care ducea spre parcarea din A.
Seara am mers din nou pe stanci si am ramas mult acolo… era mult prea frumos iar timpul trecuse mult prea repede…
Filed under: Fotografii, The big journey, Travel | 6 Comments »
Aventuri in Europa -12
January 17th, 2010
Dupa ce am deschis ochii, dimineata, am vazut cel mai spectaculos peisaj. In partea stanga a caii ferate se intindea un platou presarat pe ici colo cu cate un petec de zapada. In partea dreapta se vedea soseaua, la vreo 200 de metri sub calea ferata, intr-o vale delimitata de un munte imens. Calea ferata serpuia pe platou, printre numeroase tuneluri, lasand in urma cascade si rauri involburate. Pana am ajuns in Fauske nu mi-am luat privirea de pe fereastra. Desi imi era inca somn, nu am putut sa mai inchid ochii de atata frumusete. In Fauske trei sferturi dintre calatori au coborat. Pentru ca la Bodo se termina calea ferata, doar de aici se pot lua autobuze care merg mai departe, spre Tromso. Se pare ca spre destinatia mea finala nu erau prea multi doritori.
Jumatate de ora mai tarziu paseam pe peronul din Bodo, un mic orasel industrial, si ma grabeam spre port, sa prind feribotul de dimineata. Docul de la care pleca acesta este chiar peste drum de gara asa ca nu am mers prea mult. Cand am ajuns feribotul tocmai sosise iar masinile debarcau. Biletul l-am platit cu cardul, direct la intrarea pe vas. Nici acum nu imi vine sa cred cat de avansati sunt norvegienii cand vine vorba de plata cu cardul… mi se pare uluitor ca poti sa-l folosesti in the middle of nowhere, pe un aparat mobil de scanat banda magnetica.
Feribotul era mititel (foarte mare la momentul initial, avand in vedere ca era prima mea calatorie cu un vapor), cu doar doua punti interioare si doua exterioare. Prima data mi-am luat un sezlong si m-am asezat pe puntea cea mai de sus, dar dupa jumatate de ora de dardait am preferat sa intru inauntru. Nu am stat inauntru mult timp insa… la un moment dat cineva a intrat inauntru tipand “whale, whale”. Am iesit pe punte in timp util cat sa mai vad balena dand din coada de trei ori. Unii oameni platesc o gramada de bani pentru acest lucru. Eu am vazut-o gratis !
90 de kilometri si trei ore mai tarziu aveam sa ajung in sfarsit in punctul cel mai nordic al calatoriei mele: insulele Lofoten ! La 250 de kilometri nord de Cercul Polar, insulele Norvegiei, necunoscute pentru majoritatea oamenilor, alcatuiesc un paradis pentru caldurile de nesuportat ale Europei.
Combinatia de munti stancosi, fiorduri cu apa cristalina si rece, pescarusi rebeli, vegetatie neatinsa de mana omului, casute pescaresti vechi si rosii si temperatura scazuta de aproximativ 13 grade in luna iulie fac din aceste insule o destinatie mai mult decat exotica. Odata ajuns acolo, simti ca intr-adevar ai pasit in rai si nu mai vrei sa pleci ! Oamenii sunt calzi, soseaua care leaga micile satuce unul de altul este aproape pustie iar putinii turisti veniti sa se bucure de spectacolul naturii sunt veniti ori cu campere ori cu corturi. Sa inchiriezi o casuta pescareasca este foarte scump, pretul pornind de la 80 de euro pe noapte. Eu am stat in singurul hostel din zona de sud a insulelor, in localitatea A. Desi era plina vara si plin sezon, am fost singura in tot hostelul. Intr-o singura noapte a fost ocupata inca o camera. Camera in care am stat eu era chiar deasupra brutariei asa ca dimineata ma trezeam in miros de paine calda.
Dupa ce m-am cazat si mi-am lasat rucsacul in camera am plecat sa fac o mica plimbare prin satuc. Vorba vine “satuc” pentru ca in afara de un magazin, un restaurant, o brutarie, un hostel, un magazin de suveniruri cu posta si o parcare nu existau decat vreo 10 case in care chiar locuia cineva. In rest, pe malul apei erau cateva casute de inchiriat. Tot satucul “A” era de fapt un muzeu al barcilor asa ca peste tot erau expuse exemplare care dintre care mai deosebite. In prima parte a zilei m-am aventurat in partea de jos a satului, spre apa.
Spre seara, am ales alt drum si am ajuns pe un platou unde asfaltul se termina. Urmau stanci si un golf in care curajosii faceau baie. In zare se vedea ultima insula a arhipelagului Lofoten. Platoul era insa imens. Mi-a placut atat de tare faptul ca dintr-o data soseaua se termina incat am numit aceasta parte a insulei “end of the road”.
Am ajuns inapoi la hostel in jurul orei 1 am. Pe lumina. De ce ? Pentru ca am avut norocul sa prind fenomentul de “soarele de la miezul noptii”. In aceasta perioada a anului, soarele nu apune niciodata. Reversul sau este noaptea polara, cand o luna de zile soarele nu rasare deloc. Noaptea am dormit cu masca de ochi pentru ca imi era imposibil sa adorm in camera luminata de soare.
Filed under: Fotografii, The big journey, Travel | 1 Comment »
Aventuri in Europa - 11
December 6th, 2009
Cu parere de rau a venit si ziua in care trebuia sa las Bergen-ul in urma. Am luat ultimul mic de jun in compania lui Stephen, Charmaine si Filip si am inceput sa-mi fac bagajul. Culmea facea ca toti in afara de Stephen sa plecam in aceeasi zi. Filip se ducea in Amsterdam pentru a pleca inapoi in Japonia, Charmaine urma sa plece cu feribotul spre Alessund iar eu aveam sa ma duc in nord sa depasesc cercul polar. Stephen pleca spre America abia a doua zi, dupa o excursie la Flam. Dupa ce am facut schimb de adrese de e-mail am plecat.
Ploua, ca de obicei. Prognoza nu se arata prea favorabila nici in nord, dar totusi speram la soare. Urma totusi sa ajung in paradisul Europei !
Am ajuns la aeroport cu destul de mult timp inainte sa plece avionul pentru ca autobuzul a mers repede. Dupa ce m-am invartit putin prin minusculul perimetru al aeroportului mi-am dat seama ca de fapt trebuie sa fac check-in-ul direct la niste aparate. Cand s-a apropiat ora de imbarcare am plecat spre poarta de imbarcare…. si aici a inceput distractia ! In primul rand, cand am trecut de securitate a inceput sa le piuie aparatul. M-au pus sa ma descalt si a doua oara a tacut. Apoi, bagajul mi-a fost oprit… great, mi-am spus ! Fusesem in atatea aeroporturi mari si am probleme tocmai la Bergen, un aeroport putin mai mare decat Baneasa al nostru. Un politist mi-a cerut voie sa deschida bagajul si apoi a inceput sa cotrobaie inauntru. Binenteles ca nu a gasit nimic, doar mi-a stricat ordinea dinauntru… si ma chinuisem atat de mult dimineata sa fac totul sa intre ! Pana la urma m-au lasat sa plec si am ajuns la poarta de imbarcare. Acolo oricine putea sa se aseze pe fotolii foarte confortabile si sa priveasca avioanele cum vin si pleaca. De asemenea, cei de la Wideroe construisera un avion in miniatura, spatiu de joaca pentru copii.
Ei, desi aeroportul era foarte mic, am avut incantarea sa constat ca are terminaluri si ca in sfarsit voi trece printr-unul ! De data asta nu m-am mai agitat sa fiu printre primii la imbarcare (daca nu stau la geam sa vad ce se intampla in momentul in care sunt turbulente ma apuca atacuri de panica) pentru ca imi platisem si locul. Nu a fost decat vreo 4 euro. Surpriza insa… cand am ajuns in aeronava locul meu era ocupat. Si nu de oricine ci de un copil. Sa mor ! Pana la urma mi-am ceruz scuze maica-sii si i-am spus ca ala e locul meu. Platit. Desi la prima vedere nu parea prea cooperanta a inteles si s-a mutat. Zborul cu Norwegian Air a fost cel mai placut din cate am experimentat. Nu a fost nici macar o turbulenta iar decolarea si aterizarea au fost foarte placute si line. Avionul a fost mult mai mic decat cele cu care zbor de obicei dar mi-a placut.
Intr-o ora am ajuns la Trondheim, oras pe care din pacate nu am putut sa-l vizitez deloc din cauza ploii torentiale si a frigului. Am stat jumatate de ora in gara aeroportului si am tremurat pana a venit trenul, dar a meritat. Dupa ce am urcat in tren peisajul a devenit deodata mirific. In dreapta mea vedeam marea agitata si neagra, cu valuri mari care se spargeau in stancile ce sustineau calea ferata. Pentru ca da, trenul merge pe marginea apei ! De vis !
Cand am ajuns in Tronheim mi se facuse foarte foame asa ca dupa ce mi-am rezervat loc pentru trenul de noapte spre Bodo am plecat in cautarea unui supermarket. Cand am iesit din gara primul lucru pe care l-am vazut a fost un canal fluvial plin cu barci care mai de care mai frumoase. Casele erau construite cam ca la Venetia, direct in canal. Din pacate ploua prea tare ca sa-mi scot aparatul si sa fac poze asa ca trebuie sa ma credeti pe cuvant ! 
Supermarketul l-am gasit in partea cealalta a centrului. Preturile mi s-au parut mult mai ok decat in Bergen asa ca mi-am facut cateva provizii pentru ca nu stiam la ce sa ma astept in nord. Una dintre ciudateniile pe care le-am cumparat a fost untul cu aroma de mandarine.
Desi pe harta pare mare, Trondheim este la fel de mititel precum Bergen. Hai, poate o idee mai mare. Centrul se parcurge in 10 minute la mers repede iar cladirile mi-au amintit de Sibiu sau Brasov. La capat exista si o cetate dar n-am apucat s-o vad. Data viitoare.
Sfarsitul zilei mi l-am petrecut in gara, asteptand trenul. Sala de asteptare era plina de tineri care se indreptau spre nord. Majoritatea insa au ales ca destinatie orasul Tromso, i-am vazut dimineata cand s-au dat jos in Fauske pentru a luat autobuzul. Bodo e “capat de linie” pentru calea ferata norvegiana.
De data asta n-am mai tremurat de frig in tren. In locul paturii oferite gratis de cei de la NSB am ales sa ma bag in propriul sac de dormit. Toata noaptea am dormit la fel de bine ca intr-un hostel !
Filed under: The big journey, Travel | No Comments »
Aventuri in Europa - 10
December 1st, 2009
Ultima zi petrecuta in Bergen a fost dedicata muntelui. Insa, pentru ca ploua destul de tare, am decis ca mai intai sa facem o plimbare prin piata de peste si prin port. De data asta Stephen n-a mai venit cu noi pentru ca avea programare la magazinul de spalat rufe. Am plecat asadar impreuna cu Charmaine si cu Filip spre centru. Piata de peste era plina, ca de obicei. Vanzatorii ne-au imbiat care mai de care cu produsele lor. Am gustat somon, somon marinat, ren, elan, icre negre, creveti si chiar balena ! De departe cel mai bun a fost somonul marinat.
Pentru ca ploaia s-a intetit am lasat piata de peste si ne-am indreptat spre magazinele de suveniruri de pe faleza. Acolo se vand lucruri care mai de care mai interesante: de la cani in forma de ren pana la jucarii de plus “SuperMoose”, de la troli de toate formele si marimile la casti de vikingi, de la creioane cu cap de elani pana la sabii si scuturi, de la cd-uri cu muzica lui Alexander Ryback pana la pulovere lucrate manual (cu preturi de la 100 de euro in sus). Este insa o placere sa te plimbi printre atatea lucruri frumoase si sa descoperi in fiecare moment o figurina noua.
Tot in port am intalnit un catel foarte haios, care isi astepta stapanul.
Cand ne-am uitat la ceas am vazut ca era trecut de 12. Ploaia se oprise asa ca am decis sa ne intoarcem la hostel ca sa-l luam pe Stephen si sa urcam pe muntele Floyen. Am ales ca ruta de intoarcere stradutele adiacente portului si in scurt timp am ajuns la biserica din capatul strazii noastre.
Pentru ca eram curiosi am intrat inauntru. Astfel am descoperit o incapere destul de “rece”, fara prea multe decoratii, cu pereti de piatra gri si scaune maro. Deasupra trona o mare orga la care cineva facea proble.
Inainte de a ajunge la hostel am intrat si la un magazin foto pentru ca daca as fi continuat sa trag in continuare in format RAW in foarte scurt timp as fi ramas fara spatiu pe carduri. Stiind ca in Scandinavia pot recupera TVA-ul, adica 25% din valoarea produsului, am intrebat cat costa cel mai ieftin card. Ei bine, acelasi card pe care in Romania am dat echivalentul a 40 de euro, in Norvegia cu tot cu reducerea iesea undeva pe la 80. Asa ca am spus pas si am trecut la o calitate inferioara a pozelor.
Dupa ce am mancat nu l-am mai gasit pe Filip. In schimb, Joel australianul a fost dornic sa vina cu noi. Joel era intr-un tur al Europei cu motocicleta si se oprise in Bergen pentru niste piese de schimb. Cand am iesit din hostel turna cu galeata asa ca am intrat dupa colt, la restaurantul lui Jacob, cum ii spuneam noi, unde am baut o bere productie locala pana s-a mai potolit ploaia. Pretul berii a fost unul modic, doar 6.5 euro !
Intr-un final am reusit sa ne pornim si am ajuns repede la statia de plecare a funicularului. Biletul a costat doar 4 euro din fericire. Am luat doar dus pentru ca planuiam sa ne intoarcem pe jos. Pana sus Floybana a facut doar cateva minute. Privelistea insa a fost de vis, mai ales ca am stat in primul rand. Pe masura ce urcam orasul devenea din ce in ce mai mic iar privelistea se largea, facand loc din ce in ce mai multor insulite din fjord.
Cand am ajuns sus pe platou, in fiecare parte in care ma uitam vedeam doar fjorduri. Si era atat de frumos….
Daca tot eram asa sus am decis sa facem o mica drumetie in munti mai ales ca pe harta traseelor aparea si un lac. Nu am mers mult pana sa dam de el. Era un lac micut dar populat de multe rate care veneau la mal cand vedeau oameni. Lacul era inconjurat de padure asa ca ne-am aventurat putin pe o poteca. Sa spun ca nu era nici un pet aruncat ? Sa spun ca peste tot erau afine si zmeura ?
Coborarea de pe munte a fost foarte frumoasa. Desi asa zisa carare de coborare era asfaltata, eram inconjurati din toate partile de vegetatie si de raulete care traversau drumul din cand in cand. La un moment dat ne-am intersectat cu funicularul. Am asteptat sa vina si le-am facut oamenilor cu mana. Reactia a fost reciproca si am primit foarte multe saluturi si zambete inapoi !
Bergen se intinde mult in susul muntelui. Stradutele inguste sunt pline de case cu terase, cu usi si ferestre frumos colorate dar si cu masini la poarta, lucru care pe mine m-a socat. Mi s-a parut imposibil ca o masina sa poata urca pe o astfel de straduta. Pentru pietoni sunt si scurtaturi, asa ca din cand in cand, intre doua case, exista ditamai scarile care dau in partea de jos a orasului.
Seara am incheiat-o frumos, cu pizza la microunde, paste si un joc danez de carti care s-a prelungit pana tarziu in noapte. Incepea sa-mi para rau deja ca episodul Bergen se apropia cu pasi repezi de final…
Filed under: Fotografii, The big journey, Travel | No Comments »