Mai acum cateva zile eram in autobuz si am incercat sa trec pe culoar spre scaunele libere din spate. O proasta (pitipoanca mi se pare prea putin spus) statea picior peste picior cu cizmele peste marginea scaunului, pe culoar. Cand am trecut m-am impiedicat si noroc ca nu am cazut. Bineinteles ca noroiul de pe talpile ei a ajuns imediat pe blugii mei. Alta proasta, care statea pe scaunul vecin si care era probabil prietena ei i-a atras atentia sa stea normal. Replica a fost una foarte… “sincera”: “Nu vreau !”. Apoi a continuat conversatia cu dudia, spunandu-i ca n-are nici un rost sa munceasca atata timp cat ma-sa e in concediu medical in Italia si ii trimite bani lunar pe care ea ii sparge pe haine de firma si cluburi.

Alta zi, alt mijloc de transport in comun: metroul. La ora la care plec eu de-acasa metroul este aproape gol si intotdeauna prind loc. Imi place sa stau langa barele din mijlocul randurilor de scaune pentru ca m-am saturat de jegosii care stau craciti ca vezi doamne ei sunt barbati mari si tari, si care nu se simt sa se restranga pe propriul loc atunci cand cineva se aseaza langa ei. Ei bine, de data asta s-a urcat o femeie si s-a asezat langa mine, de partea cealalta a barei. Ei bine, femeia asta a reusit imposibilul ! S-a rasfirat atat de mult incat jumatate din masa ei corporala a trecut de bara ! M-am miscat, am impins-o subtil, mai aveam putin si ii trageam una in coaste daca nu se potolea… si pe langa nesimtirea de care dadea dovada mai si vorbea foarte tare. Noroc ca la prima statie s-au eliberat doua scaune in alta parte si s-a dus acolo impreuna cu interlocutoarea sa.

Azi, in tramvai, alta nesimtita. Desi nu era aglomerat ei ii ardea sa se plimbe dintr-o parte in alta a culoarului. Inevitabil, la o curba, plasa ei plina de noroi a ajuns pe blugii mei noi !

Tot azi, am fost la film. De obicei merg la Cinema Pro, dar dat fiind ca avem numai un IMAX si acolo e al naibii de greu sa prinzi un loc, am facut o exceptie. Filmul mi-a placut foarte mult dar m-a deranjat o madama care statea la 3 scaune de mine si care avea in voce mai multi decibeli decat sonorul foarte tare al peliculei. Dupa ce a plecat in urma ei au ramas pe jos ambalaje de popcorn si cutii goale de cola.

Si astea sunt doar cateva exemple din ultimele zile. Parca s-a umplut Bucurestiul de prosti de cand a dat caldura ! Si m-am saturat de ei ! Nu inteleg ce e asa de greu sa dai restul in loc sa incerci sa-i bagi clientului pe gat inca un produs, nu inteleg ce e asa de greu sa ajuti cand toata ziua freci menta pe site-uri de barfe, nu inteleg ce e asa de greu sa zici pardon in loc sa iti faci loc cu coatele (aici majoritatea isi primesc cate un binemeritat cot in burta/coaste/etc, cel putin din partea mea, din “greseala”), nu inteleg ce e asa de greu sa vorbesti mai incet cand esti intr-un loc public, nu inteleg de ce stai in usa cand cobori abia la a treia, nu inteleg ce e asa de greu sa fii civilizat !

M-am saturat sa ma intersectez toata ziua cu vite si magari ! Mi-e sila sa-i privesc zi de zi, cu fetele lor bolande si cu ochii stersi, dar cu “outfit-uri” de firma si fite in cap cat cuprinde. De multe ori ma gandesc ca isi merita soarta si isi merita conducatorii ! Iar bataia de joc e reciproca pentru ca unii se agita sa inventeze legi cat se poate de tampite si unice in Europa, iar pe ceilalti ii doare in fund si accepta orice rahat fara sa comenteze in loc sa ia atitudine. Uneori zic si mersi !

Era o zi foarte frumoasa si insorita. Am ajuns in port foarte repede asa ca am avut destul timp sa si mananc. Feribotul a sosit intr-un final, putin intarziat, iar cativa marinari s-au pus pe vandut bilete. Surpriza din nou… cardul meu nu mergea ! M-am speriat… eram in the middle of nowhere si exista posibilitatea sa raman acolo… si nu suna bine deloc in acel moment. Angajatii de la “sol” m-au trimis la alt norvegian care avea un alt aparat de citit carduri. M-am dus… era un om de vreo doi metri, blond si foarte solid. Ii ajungeam cam pana la mijloc… mi-a confirmat inca o data ca nu-mi merge cardul dar mi-a spus ca nu-i nimic si sa urc pe feribot. Inca o data nu mi-a venit sa cred !

In cele peste patru ore pana inapoi in Bodo am dormit. La un moment dat feribotul a inceput sa se miste mai violent, asa ca m-am trezit si m-am uitat pe geam. Vremea frumoasa din Lofoten se transformase pe drum intr-un inceput de furtuna, cu fulgere violente in departare, valuri foarte mari si nori grei. Mi-am luat aparatul foto si am iesit pe punte. Binenteles ca numai fotografii “nebuni” erau acolo. Vantul era atat de puternic incat a trebuit sa ma tin foarte bine de balustrade ca sa nu ma dezechilibrez. Dar a meritat, doar o data in vaita traiesc o furtuna pe mare.

Am ajuns in Bodo destul de tarziu, dupa ora 5, iar la biletele de tren inchisese deja. Bodo este un oras destul de pustiu. Prima mea grija a fost sa gasesc un supermarket si sa-mi verific cardul. De pe feribot sunasem in tara (da, Vodafone avea semnal pe mare !) si o prietena contactase banca in numele meu. Culmea, la ei nu aparea nici o problema si nici o incercare de plata pe ziua respectiva ! Nu stiu daca a fost adevarat ce au spus cei de la banca, dar la supermarket cardul meu a functionat din nou, asa ca m-am linistit.

Mai erau 4 ore pana la plecarea trenului si a trebuit sa astept in gara. Afara ploua iar orasul era industrial si nu avea nimic de oferit turistilor… in Norvegia, pe trenurile de noapte este obligatoriu suplimentul de 6 euro pentru turistii care folosesc Interrail-ul. Din cate mi-am dat seama, majoritatea celor care asteptau trenul aveau acest pass asa ca am incercat sa nu-mi fac griji. In fond, de unde sa iau bilet daca feribotul ajunsese la 5 iar casa de bilete se inchisese la 4 ?

Pana la urma am avut voie sa urcam in tren (era garat de mult - in Bodo ajung cam 2 trenuri pe zi). M-am mutat de cateva ori din cauza biletului de tren dar nu au fost probleme in final. Nu am mai platit suplimentul iar Nasul avea un vagon special rezervat pentru Interrail-isti. Inainte sa adorm, dupa o zi extrem de agitata, am vazut cel mai frumos apus din viata mea. Din pacate geamul era murdar iar in poza nu se vad culorile puternice si detaliile superbe. Era ca sicum soarele s-ar fi aflat undeva in mijloc iar norii, tridimensionali, de deasupra ar fi fost luminati de jos in sus.

Ma uit dupa autobuz. Nu se vede nimic.

Privesc pe deasupra troienelor din stanga mea si vad alta masina aproape ingropata in zapada.

Ma uit inca o data dupa autobuz si… si…. victorie ! Nu, nu e autobuzul, este plugul pur romanesc (tractorul !!!) care lasa in urma lui acelasi strat gros de zapada, poate cu un centimetru mai putin.

Dupa 10 minute in care nu se vede nimic, ma hotarasc s-o iau pe jos spre metrou. Drumul e greu, zapada e mare, trotuarele sunt necuratate. Presimt ca multi concetateni si-au lasat masinile acasa din cauta plugurilor care le-au blocat in parcare.

Intr-un final ies in sosea si vad ca situatia nu e cu mult mai roz. Nici aici nu se vede asfaltul !

Dupa un drum relaxant cu metroul ies din nou la suprafata. Ninsoarea s-a intetit asa ca ma grabesc spre statia de autobuz. Stupoare insa… cum trec de nameti ca sa ajung la ea ?

Ma uit in dreapta… nici urma de autobuz.

Unii calatori s-au resemnat si au luat-o pe jos…

… pe langa masinile captive in parcari.

Bine-ai venit inapoi, zapada !

PS: Cine ghiceste care a fost oferta zilei de ieri in Cora ?

Apoi, vazand ca ceata incepe sa cedeze, am plecat intr-o plimbare spre Moskenes, portul aflat la aproape 6 kilometri de A. Planul initial era sa ajung pana in Reine dar nu m-au tinut picioarele inca 10 kilometri. Problema in Lofoten e ca nu prea sunt autobuze decat 2-3 pe zi si nu ai cum sa te deplasezi intre sate daca nu ai masina. Vroiam sa vad si cat timp fac pana in Moskenes pentru ca a doua zi urma sa iau feribotul inapoi spre continent si din nou, nu ma puteam baza pe nici un autobuz.

A fost o plimbare superba. Parca mergeam pe o sosea pustie din paradis. Din cand in cand trecea cate o masina sau cate un camper, dar in rest era liniste.

Dupa ce m-am intros am mancat si m-am odihnit putin. Apoi am plecat sa “explorez” un fjord ascuns in spatele soselei, in imediata apropiere a tunelului care ducea spre parcarea din A.

Seara am mers din nou pe stanci si am ramas mult acolo… era mult prea frumos iar timpul trecuse mult prea repede…

“It was always our pleasure, our purpose in life, our passion and we were fortunate enough to make music for you - whether it was live on stage or in the studio, creating new songs.

While we were working on our album these past few months, we could literally feel how powerful and creative our work was - and how much fun we were still having, in the process. But there was also something else: We want to end the Scorpion’s extraordinary career on a high note. We are extremely grateful for the fact that we still have the same passion for music we’ve always had since the beginning. This is why, especially now, we agree we have reached the end of the road. We finish our career with an album we consider to be one of the best we have ever recorded and with a tour that will start in our home country Germany and take us to five different continents over the next few years.

We want you, our fans, to be the first to know about this. Thank you for your never-ending support throughout the years!

We uploaded the very first snippets from our new album on our website www.the-scorpions.com for you.

And now. let’s get the party started and get ready for a “Sting in the Tail”!

See you on the world tour,

Yours, Scorpions”

Actiunea filmului are loc in Alexandria secolului 4 si se desfasoara pe doua planuri: pe de-o parte se urmareste viata astronoamei Hepatya, iar pe de alta schimbarea religiei pagane cu cea crestina. Cele doua planuri se imbina abia la finalul filmului.

Din punctul meu de vedere pelicula este plictisitoare, in special pentru ca nu are un punct culminant. Desi toate cronicile de pe site-urile de specialitate scriu ca actiunea se petrece intre zidurile bibliotecii din Alexandria si ca doi barbati cu statute diferite se lupta pentru dragostea Hipatyei, aceste lucruri nu prea sunt adevarate. Nu exista nici o poveste de dragoste in film iar biblioteca e doar un factor secundar. Da, e prezenta, dar mai mult ca o simpla cladire.

Finalul filmului este foarte sec si brusc. Dupa ce timp de 2 ore nu se intampla mai nimic, in ultimele 10 minute spectatorul are parte si de actiune si de punctul culminant.

Parerea mea… “Agora” = bani dati degeaba.

Jumatate de ora mai tarziu paseam pe peronul din Bodo, un mic orasel industrial, si ma grabeam spre port, sa prind feribotul de dimineata. Docul de la care pleca acesta este chiar peste drum de gara asa ca nu am mers prea mult. Cand am ajuns feribotul tocmai sosise iar masinile debarcau. Biletul l-am platit cu cardul, direct la intrarea pe vas. Nici acum nu imi vine sa cred cat de avansati sunt norvegienii cand vine vorba de plata cu cardul… mi se pare uluitor ca poti sa-l folosesti in the middle of nowhere, pe un aparat mobil de scanat banda magnetica.

Feribotul era mititel (foarte mare la momentul initial, avand in vedere ca era prima mea calatorie cu un vapor), cu doar doua punti interioare si doua exterioare. Prima data mi-am luat un sezlong si m-am asezat pe puntea cea mai de sus, dar dupa jumatate de ora de dardait am preferat sa intru inauntru.  Nu am stat inauntru mult timp insa… la un moment dat cineva a intrat inauntru tipand “whale, whale”. Am iesit pe punte in timp util cat sa mai vad balena dand din coada de trei ori. Unii oameni platesc o gramada de bani pentru acest lucru. Eu am vazut-o gratis !

90 de kilometri si trei ore mai tarziu aveam sa ajung in sfarsit in punctul cel mai nordic al calatoriei mele: insulele Lofoten ! La 250 de kilometri nord de Cercul Polar, insulele Norvegiei, necunoscute pentru majoritatea oamenilor, alcatuiesc un paradis pentru caldurile de nesuportat ale Europei.

Combinatia de munti stancosi, fiorduri cu apa cristalina si rece, pescarusi rebeli, vegetatie neatinsa de mana omului, casute pescaresti vechi si rosii si temperatura scazuta de aproximativ 13 grade in luna iulie fac din aceste insule o destinatie mai mult decat exotica. Odata ajuns acolo, simti ca intr-adevar ai pasit in rai si nu mai vrei sa pleci ! Oamenii sunt calzi, soseaua care leaga micile satuce unul de altul este aproape pustie iar putinii turisti veniti sa se bucure de spectacolul naturii sunt veniti ori cu campere ori cu corturi. Sa inchiriezi o casuta pescareasca este foarte scump, pretul pornind de la 80 de euro pe noapte. Eu am stat in singurul hostel din zona de sud a insulelor, in localitatea A. Desi era plina vara si plin sezon, am fost singura in tot hostelul. Intr-o singura noapte a fost ocupata inca o camera. Camera in care am stat eu era chiar deasupra brutariei asa ca dimineata ma trezeam in miros de paine calda.

Dupa ce m-am cazat si mi-am lasat rucsacul in camera am plecat sa fac o mica plimbare prin satuc. Vorba vine “satuc” pentru ca in afara de un magazin, un restaurant, o brutarie, un hostel, un magazin de suveniruri cu posta si o parcare nu existau decat vreo 10 case in care chiar locuia cineva. In rest, pe malul apei erau cateva casute de inchiriat. Tot satucul “A” era de fapt un muzeu al barcilor asa ca peste tot erau expuse exemplare care dintre care mai deosebite.  In prima parte a zilei m-am aventurat in partea de jos a satului, spre apa.

Spre seara, am ales alt drum si am ajuns pe un platou unde asfaltul se termina. Urmau stanci si un golf in care curajosii faceau baie. In zare se vedea ultima insula a arhipelagului Lofoten. Platoul era insa imens. Mi-a placut atat de tare faptul ca dintr-o data soseaua se termina incat am numit aceasta parte a insulei “end of the road”.

Am ajuns inapoi la hostel in jurul orei 1 am. Pe lumina. De ce ? Pentru ca am avut norocul sa prind fenomentul de “soarele de la miezul noptii”. In aceasta perioada a anului, soarele nu apune niciodata. Reversul sau este noaptea polara, cand o luna de zile soarele nu rasare deloc. Noaptea am dormit cu masca de ochi pentru ca imi era imposibil sa adorm in camera luminata de soare.

Eu sunt Zuzu, am 6 luni, sunt motanel si imi caut stapan ! Sunt un pisoi timid si fricos dar foarte cuminte ! In general mananc orice deci nu iti voi face probleme din acest punct de vedere. Nu-mi place sa stau la pozat asa ca o sa va spun eu cum sunt: varianta pe negru a pisoiului din reclama Wiskas. Sunt negru iar pe burtica, pe labute si pe coada am dungi gri. Un lucru neobisnuit este ca am mustatile negre (stiu ca in poze apar albe din cauza luminii dar credeti-ma pe cuvant !). Pana acum am fost crescut la curte dar cu siguranta ma voi adapta foarte bine si intr-un apartament.

Ma iei cu tine acasa ? Iti ofer in schimb toata dragostea mea !